Un cuplu in varsta si-a sarbatorit nunta de aur, dupa ani lungi de casnicie. In timp ce luau micul dejun impreuna, femeia se gandi: “De cincizeci de ani, intotdeauna am avut grija de sotul meu si i-am dat partea crocanta din chifla de la micul dejun. Astazi, in sfarsit, vreau sa ma bucur de aceasta delicatesa eu insami”.
A intins unt peste jumatatea crocanta de sus si i-a dat sotului celalalta jumatate. In ciuda asteptarilor ei, el a fost foarte multumit, i-a sarutat mana si i-a spus:
– Draga mea, tocmai mi-ai daruit cea mai frumoasa bucurie a zilei. De peste 50 de ani n-am mai mancat partea de jos a chiflei, care imi place cel mai mult! Intotdeauna m-am gandit ca tu ar trebui sa o mananci, fiindca-ti place atat de mult.
Stii ca da pentru ca iti pasa de ce simte sau ce i se intampla. Sau pentru ca este prima persoana la care te gandesti cand te trezesti si ultima la care te gandesti inainte sa adormi. Pentru ca o/ il intelegi si te intelege. Sau, pentru cei mai pragmatici, pentru ca iti face placere prezenta ei/ lui. Pentru ca te aduce cu picioarele pe pamant sau pentru ca uneori ce simti pentru ea/ el te face sa simti ca plutesti. Pentru ca atunci cand iti apare in gand iti bate inima mai tare sau ti se trezeste un zambet pe fata. Pentru ca simti ca apartii; nu cuiva, ci ca pur si simplu nu plutesti in deriva pentru ca esti conectat cu cineva oriunde te-ai afla.
Ce-a fost a trecut. Urmarile sunt in noi, bineinteles; si sunt imposibil de sters cu vreun burete, indiferent cata magie ar promite vreo terapie mai ortodoxa sau mai putin ortodoxa.
lumea sofiei 