Era odata, intr-o padure, un om legat de trunchiul unui copac cu o franghie groasa. Nu se putea misca defel, ii era foame, ii era sete, picioarele ii obosisera cumplit, iar bratele ii amorisera de la stransoarea sforii.
Toate aceste neplaceri erau cu mult depasite de o alta. Padurea era plina de tantari care il intepau necontenit. Pielea ii era plina de blande si nu se putea apara in niciun fel de micutele insecte, pe cat de mici pe atat de enervante.
Furia si neputinta lui capatau proportii din ce in ce mai mari, pana cand, intr-un final, nu i-a mai ramas sa faca altceva decat sa se roage sa treaca pe cineva pe acolo sa ii dea o mana de ajutor.
Nici nu apuca omul nostru sa isi duca gandul pana la capat, ca incepu sa auda zgomot usor de pasi apropiindu-se. Incepu sa strige dupa ajutor si in cateva clipe, un calator ajunse la el, si incepu fara intarziere sa incerce sa desfaca franghia groasa ce il tinea pe om legat de copac.
Tantarii isi vedeau in continuare de intepaturile lor, asa ca omul nostru incepu sa il certe pe calator:
– Omule, lasa odata franghia si pune mana si omoara tantarii astia blestemati! Nu vezi ca m-au nenorocit?! Mai am putin si imi pierd mintile!!!
Calatorul ii raspunse:
– Om bun, padurea este plina de tantari. Oricum as face, nu ii voi putea omori pe toti. Mai mult, daca incerc sa fac asta, voi ramane langa tine si ne vor intepa pe amandoi. Ca si tu si eu sa ne putem continua drumul, te voi ajuta prin a-ti desface funia, astfel incat tu sa te poti apara singur de tantari, chiar daca inseamna ca te vor mai intepa cativa in timp ce eu voi face asta.
Pe masura ce cuvintele calatorului mergeau la omul nostru, mainile lui lucrau in continuare la franghie, astfel incat in curand ea cazu la pamant, iar omul, odata eliberat, isi putu misca mainile si picioarele, se putu urni din loc in cautare de hrana si apa, facandu-le vant tantarilor ce se mai apropiau de el si multumindu-i calatorului pentru ajutorul intelept.
Este o metafora foarte potrivita pentru ceea ce inseamna terapia.
Un om ajunge adesea la terapie “insetat” si “infometat” emotional, insa nu se poate ocupa de nevoile sale mai profunde pentru ca alte probleme acute, vizibile (sau alte persoane) – “tantarii” – ii ingusteaza ‘vederea’.
Totodata, cineva care alege sa mearga la terapie (si nu numai) crede de multe ori ca problema sunt ‘tantarii’ si nu faptul ca, fiind legat la maini si la picioare, nu se poate proteja de ei. Tantarii vor fi tot timpul in paduri. Insa nu suntem obligati sa ramanem in padure; sau chiar daca stam, este mai usor sa ne luam masuri de protectie, sa mergem echipati corespunzator, decat sa incercam sa ii facem pe tantari sa dispara.
Se poate ca asteptarea mai mult sau mai putin constienta a persoanei ce cauta ajutor psihoterapeutic sa fie adesea ca terapeutul sa fie cel care sa ii ‘omoare tantarii’, pierzand din vedere ca aceasta l-ar face pentru totdeauna dependent de terapeut. Iar un bun terapeut lucreaza in directia construirii si consolidarii autonomiei oamenilor cu care lucreaza si nu in a-i face pe clienti dependenti de el insusi si de terapie.
Franghia simbolizeaza comportamentele, credintele si mecanismele disfunctionale care tin persoana ‘prizoniera’ in prezent. Fireste ca ele sunt niste consecinte ale unor evenimente sau intamplari mai vechi. Nimeni nu se materializeaza direct intr-o padure, legat de un copac, nu? 🙂
Povestea este insa, in aceeasi masura, o pilda si pentru noi terapeutii si o reamintire de a nu ne grabi sa ne lansam in sondari indelungate privind motivele pentru care omul a ajuns in acea situatie in timp ce tantarii continua sa il intepe si inainte de a-l ajuta sa desfaca franghia.
Cu drag,
Psiholog-psihoterapeut Lorena Sofia Mardale
