Un cuplu in varsta si-a sarbatorit nunta de aur, dupa ani lungi de casnicie. In timp ce luau micul dejun impreuna, femeia se gandi: “De cincizeci de ani, intotdeauna am avut grija de sotul meu si i-am dat partea crocanta din chifla de la micul dejun. Astazi, in sfarsit, vreau sa ma bucur de aceasta delicatesa eu insami”.
A intins unt peste jumatatea crocanta de sus si i-a dat sotului celalalta jumatate. In ciuda asteptarilor ei, el a fost foarte multumit, i-a sarutat mana si i-a spus:
– Draga mea, tocmai mi-ai daruit cea mai frumoasa bucurie a zilei. De peste 50 de ani n-am mai mancat partea de jos a chiflei, care imi place cel mai mult! Intotdeauna m-am gandit ca tu ar trebui sa o mananci, fiindca-ti place atat de mult.
~ fragment din ‘Povesti orientale ca instrumente de psihoterapie’, Nossrat Peseschkian.
Atunci cand ramanem blocati in iluzia beneficiilor sacrificiului de sine in relatiile cu ceilalti, in esenta nu (ne) permitem gasirea unei cai mai armonioase pentru Intreg, in care iubirea de sine se completeaza cu iubirea de celalalt.
lumea sofiei 