Tags

, , ,

Idealism_DixitUn baietel privat de un cadru de dezvoltare iubitor, in care sa se simta acceptat si valorizat. Va creste vazand la tatal prietenilor lui toate lucrurile care i-au lipsit la propiul tata, scapandu-i atentiei celelalte care vin la pachet. Va creste dorindu-si sa creasca mai repede si sa devina si el adult in lumea adultilor unde va putea muta muntii din loc, si, cel mai important, va putea avea el copiii lui pe care ii va iubi si accepta neconditionat si carora le va oferi si luna de pe cer. Va putea fi un tata perfect, cu mult mai bun decat tatal lui care l-a facut atat de mult sa sufere si nu s-a ingrijit de nevoile sale emotionale. Din pacate, ajunge sa fie tata mult prea devreme, un copil cu copii, coplesit de grijile unui pseudo-adult care a sarit niste etape de dezvoltare, sfarsind prin a-si priva la randul lui copiii de securitate emotionala.

O tanara femeie ce leaga relatie dupa relatie in salba parteneriatelor sale esuate. Nu intelege de ce da tot timpul de barbatii nepotriviti. A fost la randul sau rodul unui cuplu disfunctional, mai degraba un model de agresiune reciproca (pe alocuri fizica) si lipsa de toleranta, decat unul de iubire. Dar ea si-a promis ca asta nu i se va intampla ei. Ea stie ca pentru a fi tratata ca o printesa, are nevoie de un print, asa ca petitorii vin cu pedigree-ul la purtator. Dar eroina noastra simte ca ii scapa ceva; nu intelege defel de ce toti printii acestia se transforma mai devreme sau mai tarziu in cersetori si se vede nevoita sa ii scoata repejor pe poarta castelului.

Un barbat care si-a jurat ca se va ‘aseza’ doar atunci cand va gasi femeia potrivita, iar intre timp o va cauta in fiecare partenera, bifand sau debifand caracteristici vitale si vazandu-si de drum. Ar putea fi interesant de observat cum mare parte din caracteristicile acestea contureaza portretul mamei sale pe care o da uneori exemplu. Fireste, asta este o prostie si orice partenera care ar fi atat de nechibzuita incat sa ii atraga atentia asupra acestui fapt este cu adevarat nebuna si nu merita sa isi mai piarda nicio zi cu ea.

O proaspata mamica in al carei psihic isi face loc incet si sigur depresia si prietena ei, anxietatea, temandu-se ca va esua ca mama. Propria mama a murit cand ea era la randul sau un bebelus, insa viata a fost totusi putin ingaduitoare si o bunica iubitoare i-a ghidat pasii o buna bucata de drum. Dupa care a trebuit sa se descurce singura, avand ca alinare in momentele dificile imaginea mamei, acum un inger printre ingeri, care ar fi fost cea mai buna mama din lume, ar fi iubit-o nespus si ar fi sprijinit-o neconditionat daca ar fi fost inca in viata.

Sunt cateva scenarii teoretice separate, scrise pe bucati de viata, care au totusi ceva in comun. Trauma. Si mai mult decat atat, un anumit tip de reactie la trauma.

Cea mai simpla definitie a traumei suna cam asa: ‘emotie/ eveniment violent care modifica personalitatea unui individ, sensibilizandu-l la alte emotii de acelasi fel, astfel incat acesta nu mai reactioneaza normal’.

Exista traume punctuale (monotraume) care se manifesta intr-un moment specific al vietii (accidente, acte de violenta la care persoana ia parte sau asista etc.) si contexte de viata traumatice (sau trauma cumulativa) care se creaza in cadrul relatiilor de atasament semnificative cu caracter disfunctional. Scenariile creionate se inscriu in cea de-a doua categorie.

Astfel, se ia una masura mare de suferinta psihologica, se intinde pe o perioada indelungata de viata, de preferat copilarie (trauma de atasament); se asezoneaza cu lipsa unor modele functionale de mama, respectiv feminitate / tata, respectiv masculinitate/ cuplu/ iubire/ succes etc.; se adauga cat cuprinde basme, filme, si alte modele utopice si se coace la focul mic al exigentelor sociale. Din cand in cand, atunci cand este cazul, se tine la distanta constientizarea propriei suferinte prin diverse metode la indemana (munca, dependente, griji cotidiene etc.)

Rezultatul? De multe ori, o imagine idealizata in care persoana se refugiaza pentru a-si diminua suferinta si conflictele interioare, o proiectie pe care persoana o face intr-un viitor improbabil dar mirific cand toata suferinta care a existat va fi rasplatita, convertita, compensata.

Idealizarea se poate aplica propriei persoane sau propriei prestatii intr-un anumit rol (cel de mama/ femeie, tata/ barbat, profesionist, partener etc.), se poate aplica ideii de familie/ cuplu/ partener si chiar copil (!) la care persoana viseaza, sau, la un nivel mai extins, se poate aplica unui intreg sistem de a privi la viata si lume, in care lucrurile se impart in ‘bune’ si ‘rele’.

Capcana acestei rezolutii interne este aceea ca persoana in cauza, in loc sa fie ghidata de aceste modele teoretice pentru a incerca sa le atinga in masura posibilitatilor, ea sa devina captiva lor. In loc ca ele sa functioneze ca un far ce conduce in siguranta corabia la tarm, idealul sa devina o piatra de moara ce atarna cu mare greutate la gatul celui care o poarta, impiedicandu-l pe acesta sa priveasca realmente la ce este el, celalalt si viata, aici si acum si care sunt posibilitatile si bucuriile prezentului. Incet si sigur, aceasta capcana poate deveni exact ceea ce impiedica, in mod paradoxal, atingerea sau construirea acelui ideal.

Am cunoscut multe persoane si am alunecat adesea la randul meu in capcanele idealismului. Cea mai trista parte a idealismului mi se pare tot timpul a nu mai vedea ‘padurea de copaci’; a nu mai vedea sau simti cine suntem de fapt noi si oamenii dragi noua pentru ca punem prea mare presiune pe a fi CUMVA ANUME, uitand ca acel ‘cumva’ este si va ramane tot timpul un deziderat.

Sau cum frumos spunea Einstein – ‘Everybody is a genius. But if you judge a fish by its ability to climb a tree, it will live its whole life believing that it is stupid.’ (Fiecare om este un geniu. Dar daca vei judeca un peste in functie de capacitatea sa de a se catara intr-un copac, isi va trai intreaga viata crezand ca este prost.)

Asa ca fii bland cu tine si cu cei ce-ti sunt dragi. Esti perfect asa cum esti, cu toate suferintele, idealurile si esecurile (sau, mai bine zis, ceea ce numesti esecuri). Si la fel si cei dragi tie.
Si priveste-ti durerile in fata cu acceptare, pentru ca ele sa nu iti conduca din umbra viata si alegerile.

Daca vrei sa afli mai multe despre mecanismele de aparare, te invit sa citesti si acest articol.
Daca ai gasit aici ceva ce ti-a placut sau te-a inspirat, iti multumesc ca dai informatia mai departe.
Daca ai gasit aici ceva de te-a tulburat, poate este momentul sa schimbi ceva in viata ta.

Cu drag,
Psihoterapeut Lorena Sofia Mardale

foto: Dixit

Advertisements