Marcăm un an de la începerea pandemiei. Ni s-au schimbat viețile, prioritățile și regulile după care funcționăm ca indivizi și societate.
2,7 milioane la nivel mondial și 22.000 de morți raportate în Romania până în prezent. Mai multe vaccinuri care sunt deja administrate populației pe tot globul. Valul trei, tulpini noi ce apar, mai contagioase. Personal medical în burnout, o mulțime de victime colaterale ca urmare a restrângerii accesului la serviciile medicale, faliment, sărăcie.
Pe măsură ce secțiile ATI devin neîncăpătoare, mai există un spațiu care este deja copleșit și neîncăpător, dar despre care se vorbește prea puțin – cel al cabinetelor psihologice. Solicitări peste solicitări pe care le trimitem de la unii la ceilalți și pentru care nu mai găsim disponibilitate.
Din păcate, cabinetele sunt pline de oameni care-și permit să plătească pentru serviciile psihologice, iar ei sunt mult prea puțin reprezentativi pentru întreaga populație. Dar sunt un indicator clar al nivelului de copleșire la care ne aflăm cu toții.
Am zice că trecerea timpului ar fi trebuit să aducă o oarecare obișnuință. Că apariția vaccinurilor ar fi trebuit să reducă din anxietate și să readucă o rază de speranță. Că ar trebui, pe scurt, să ne fie mai ușor. Ce văd însă, ca practician, este diferit. Pare să devină mai greu, restrângerea vieților noastre a făcut ca tot mai multe din mecanismele noastre de supraviețuire bătătorite să nu ne mai fie accesibile sau să nu mai fie eficiente (înțelegând prin mecanisme de supraviețuire acele comportamente, credințe sau funcționări psihice care ne protejează de suferință, de bagajul emoțional neprelucrat, ca un fel de bandaje provizorii care ne maschează rănile).
Mai văd că suferim în tăcere. Deși văd mulți oameni în această perioadă confruntându-se cu epuizare, diferite somatizări, lipsă de motivație, anxietate, depresie, dificultăți relaționale, fiecare dintre ei își trăiește durerea în singurătate, cu un sentiment accentuat de deficiență. Ne comparăm „culisele” noastre cu „vitrinele” celorlalți și pare pentru fiecare că doar nouă ne e greu.
Continue reading
lumea sofiei 