Am ales sa ilustrez aceasta sectiune cu exemple si prejudecati pe care le-am intalnit in practica mea terapeutica de-a lungul timpului, dar si in interactiunea cu oameni din spatiul meu privat.
Asadar…
De ce as merge la psiholog/ psihoterapie?
Exista o vorba care spune ca o problema nu poate fi rezolvata de la acelasi nivel de constiinta la care ea a fost creata.
Si se mai spune ca definitia nebuniei este a face din nou si din nou acelasi lucru si a astepta un rezultat diferit.
Este nevoie de ceva diferit pentru a putea produce o schimbare, o rezolvare si se intampla adesea ca acel ceva diferit sa nu il putem vedea de unii singuri. Sa avem nevoie de cineva care sa ne ghideze si, mai important, un cadru in care lucrurile sa fie mai facile si mai rapide decat am putea sa le facem de unii singuri.
E ca atunci cand inveti sa scrii (pentru ca a rezolva o problema sau a aduce o schimbare inseamna a invata sa faci ceva nou). Fireste ca nu este imposibil, insa s-ar putea ca efortul de a invata de unul singur sa fie mult mai mare fara cineva care are o metoda cu care sa te ghideze, cu pasi pe care sa ii urmezi ca sa poti ulterior face sarcini mai complexe. Eviti astfel riscul de a sa porni cu deprinderi disfunctionale care vor deveni mai dificil de corectat in timp, odata ce se stabilizeaza.
Ar fi bine ca toata lumea sa mearga la psiholog. Eu insa nu simt nevoia, mi-e bine asa cum sunt.
Oamenii care ajung in cabinetul psihologic se impart in doua categorii.
– Cei care cauta o optimizare personala, isi doresc mai mult de la ei insisi si de la viata si relatiile pe care le au (ceea ce se incadreaza in categoria mai larga a consilierii psihologice si dezvoltarii personale).
– Si aceia care se confrunta cu o problema care a ajuns deja sa le afecteze la un anumit nivel functionarea personala si/ sau profesionala (unde putem vorbi despre psihoterapie).
Majoritatea oamenilor nici nu isi pun problema ca unele dintre comportamentele si atitudinile interioare stabilizate pe care le au ii impiedica sa obtina mai multa bucurie, satisfactie si usurinta in viata.
Pentru a oferi un exemplu foarte la indemana, a invata sa comunicam mai eficient ceea ce ne dorim si ceea ce simtim (cu alte cuvinte sa comunicam asertiv), ne poate igieniza relatiile personale si profesionale astfel incat sa ne putem manifesta liberi. Sau cum parerea pe care fiecare dintre noi o are despre sine guverneaza din profunzimile fiintei noastre masura “binelui”, iubirii si confortului de care fiecare dintre noi ne permitem noua insine sa avem parte in propriile vieti. Oamenii au adesea aceasta raportare fie pentru ca s-au obisnuit cu o stare de fapt a lucrurilor, “calduta”, fie pentru ca nu resimt inca acut anumite consecinte negative.
La fel ca pe plan fizic, si in planul psihic este de preferat sa prevenim decat sa tratam. Insa tot la fel cum ne raportam la propriul corp, majoritatea dintre noi se preocupa mai degraba de propriile trairi interioare si de modalitatile in care le gestioneaza atunci cand acestea au ajuns deja sa traga un semnal de alarma. Sfatul medicului este tot timpul catre preventie; in mod similar, sfatul psihologului este tot o pledoarie pentru o igiena mentala si sufleteasca preventiva, ceea ce presupune interes si preocupare fata de propriile trairi, suferinte, stiluri de raportare la propria persoana, la ceilalti si la viata in general.
La psiholog merg oamenii care au probleme serioase/ sunt nebuni.
Confuzia intre psiholog si psihiatru va mai ramane cel mai probabil o vreme pe lista confuziilor comune.
In realitate, atat problematicile/ persoanele care se adreseaza psihoterapeutului si respectiv psihiatrului, cat si instrumentele cu care fiecare dintre acesti profesionisti intervine asupra pacientului sunt foarte diferite.
Daca psihoterapeutul actioneaza prin intermediul terapiei verbale (conversatiei), a jocului (de rol), al diverselor forme de terapie prin arta (scris, desen, muzica, dans) etc. asupra unor problematici ce produc disconfort persoanei ce cauta ajutor, dar tin de sfera normalitatii psihice, medicul psihiatru are ca principal instrument de actiune medicatia psihiatrica iar sfera de interventie a acestuia vizeaza tulburari psihice si patologii grave ce fac ca persoana sa se gaseasca in imposibilitatea de a-si indeplini in mod satisfacator sarcinile din planul personal si/ sau profesional.
In concluzie, a merge la psihoterapie NU face ca persoana sa fie “nebuna”. Si intr-o nota mai anecdotica, ‘este de preferat sa plangi la psiholog decat sa razi la psihiatru’.
M-am gandit de cateva ori sa merg la psiholog, dar m-am razgandit de fiecare data pentru ca nu vreau sa cheltui o gramada de bani si sa petrec ani de zile analizandu-mi copilaria si relatia cu parintii mei.
Psihoterapia in sine nu este prin definitie ceva ce se intinde neaparat pe o perioada indelungata sau predeterminata. In primul rand ritmul si durata este definita de client si specificul propriului proces. Iar in al doilea rand, exista psihoterapii de lunga durata, centrate pe producerea ‘insight-ului’ si intelegerea cauzelor ce alimenteaza problema, ce merg adesea inapoi pe firul timpului (cum este cazul psihanalizei, analizei junghiene etc.) si psihoterapii de scurta durata, centrate mai degraba pe resurse si solutii, pe rezolvarea simptomului/ problemei ce se manifesta aici si acum (cum este cazul terapiei cognitiv comportamentale, terapiei ericksoniene, terapia rational-emotiva, terapia strategica etc.).
Cert este ca in repertoriul fiecarui terapeut care este un bun profesionist se regasesc mai multe modalitati de interventie si abordari terapeutice, iar a alege care dintre acestea este potrivita e ceva ce ar trebui sa aiba drept criteriu central fiecare client in parte, cu nevoile si specificul lui, iar aceste nevoi includ conceptele de durata si profunzime a terapiei (prin profunzime facand referire in acest context la cat de adanci/ vechi sunt continuturile “aduse pe tava” in contextul terapiei).
Am mai trecut prin momente dificile in viata si am reusit de fiecare data sa supravietuiesc de unul singur.
Imi permit sa ma rezum aici la a adresa doua intrebari:
Cu ce costuri emotionale (si nu doar emotionale)?
Oare rezultatele ar fi fost aceleasi ca timp, costuri si disconfort emotional daca ai fi avut parte de suport specializat in travaliul tau?
Si o clarificare pe care ma simt datoare sa o adresez – a “supravietui” este ceva foarte diferit fata de a “trai”.
Cum ar putea sa imi fie de ajutor un necunoscut caruia nu ii pasa de mine?
Treaba psihoterapeutului este aceea de a-ti fi alaturi fara judecati sau prejudecati si de a crea un spatiu in care sa te simti suficient de valorizat si in largul tau pentru a te putea deschide autentic, asistandu-te cu toata expertiza lui in atingerea obiectivelor stabilite.
Si, in completare, o ilustrare subiectiva din practica mea terapeutica.
Da, este o intrebare care mi-a fost adresata indirect de o persoana cu care lucram la un moment dat – ceea ce imi transmitea printre randuri era “Te platesc ca sa ma asculti, nu ma asculti pentru ca iti pasa de mine”. I-am raspuns exact ceea ce simt in legatura cu acest subiect – si anume ca atunci cand intru in cabinet nu imi las emotiile si sentimentele pe cuier pentru a le ridica din nou atunci cand plec; dintr-un motiv foarte simplu – ele sunt niste barometre, niste instrumente prea valoroase pentru mine in cabinet pentru a ma “dezbraca” de ele la intrare. Ma ajuta sa lucrez mai bine, sa simt ce se intampla cu persoana din fata mea, sa fiu conectata si sa imi dau astfel seama care este lucrul cel mai potrivit cu care ii pot veni atunci in ajutor omului cu care lucrez. Si da, fiecare persoana care imi vine in cabinet este importanta.
Daca nu a trecut prin ce trec eu, niciun psiholog nu are cum sa ma inteleaga si sa ma ajute cu adevarat.
Cum ar fi daca medicii n-ar putea intelege si trata decat bolile pe care le-au avut? Cu siguranta nimeni nu isi pune aceasta problema. Pentru ca exista atatea sute de ani de documentare a simptomelor si tratamentelor necesare, studii si progrese continue pe care orice absolvent de medicina le integreaza in pregatirea comprimata pe care o parcurge in propriul drum profesional.
In realitate se intampla acelasi lucru si in ceea ce priveste psihicul si manifestarea lui.
Imi amintesc despre o prietena draga care imi povestea usor rusinata si extrem de speriata despre ce traise in urma cu putin timp: incerca cu greu sa imi descrie ceea ce imi era clar ca se refera la un atac de panica. Mi-a ramas intiparit in minte inefabilul pe care l-am simtit in vorbele ei, dificultatea de a pune in cuvinte ceva ce simtea ca nu are cum sa fie inteles de “cineva din afara”, cineva care nu a trecut prin asta, credinta care o si impiedicase sa caute ajutor specializat. Si imi mai amintesc si surprinderea ei atunci cand i-am spus ca ceea ce a trait este un atac de panica si ca orice psihoterapeut recunoaste din cateva cuvinte cand are de-a face cu asta, exact cum un medic ar recunoaste imediat o raceala dintr-o simpla descriere, chiar si fara consultatie.
Este adevarat ca subiectivismul si complexitatea noastra ca fiinte umane pot sa ne faca sa credem ca fiecare lucru pe care il traim este unic. Realitatea ne arata insa, asa cum imi place sa spun adesea, ca noi, oamenii, suntem in mare aceeasi suma de ingrediente combinate in proportii si dupa retete diferite.
De ce as lasa pe cineva sa ma conduca intr-o directie pe care el o considera buna pentru mine?
O alta confuzie frecventa este aceea ca, in psihoterapie, obiectivele sunt stabilite de terapeut. Unul din primii si cei mai importanti pasi in procesul terapeutic este acela de a ajuta clientul sa isi clarifice si sa isi defineasca obiectivele pe care isi doreste sa le atinga in terapie. Acest proces nu se desfasoara la voia intamplarii si nici la voia terapeutului.
El se stabileste pornind de la asteptarile persoanei si se adapteaza pe parcurs in functie de parcursul clientului.
Ce pot schimba si ce nu pot schimba cu ajutorul terapiei?
Doar aspecte ce tin de tine, de raportarea pe care o ai la propria persoana, la ceilalti si la lume.
Nu poti schimba partenerul de viata, nu poti schimba familia din care provii, societatea sau lumea in care traiesti. Toate acestea se pot schimba insa, intr-o masura mai mare sau mai mica, doar ca o consecinta a propriei tale schimbari.
Este o clarificare pe care o fac adesea mai degraba pentru a licita responsabilitatea si a atrage atentia persoanelor cu care lucrez ca adevarata putere pe care o detinem se refera la lucru cu noi insine.
Sunt multe persoane care ajung in terapie din cauza relatiilor disfunctionale in care se afla, fie ca sunt personale – parteneri cu care impart nefericire, sau profesionale – colegi/ superiori sau subalterni cu care au relatii toxice. Aceste persoane au o suferinta reala si petrec mult timp contabilizand comportamentele celorlalti care le produc lor aceasta suferinta. Ce dureaza cel mai mult in terapie in astfel de cazuri este ca persoana sa ajunga sa constientizeze realmente ca responsabilitatea pentru a se afla si a ramane in astfel de relatii, in modul acela toxic, ii apartine. Si la fel ii apartine si capacitatea de a schimba ceva in modul in care persoana in cauza se raporteaza si interactioneaza in relatiile respective.
In concluzie, SE POT schimba comportamente, perceptii, credinte astfel incat persoana sa se simta mai implinita si relaxata in propria viata si in legatura cu propria persoana.
La ce sa ma astept de la terapie? Ce anume trebuie sa stiu sau sa fac inainte de a ajunge la psihoterapeut?
Nu este nevoie sa stii sau sa faci nimic inainte de a merge la psihoterapie. Tot ce ai nevoie este sa te simti motivat si sa iti doresti sa aduci o schimbare in bine in viata ta, orice ar insemna asta pentru tine. Este posibil sa nu iti fie clar ce anume vrei sa schimbi la tine sau in viata ta, ci doar sa ai un sentiment ca ceva nu functioneaza cum ti-ai dori, ca ceva nu are o curgere naturala. Si este in regula daca nu ai inca aceasta claritate. Intra in sarcina terapeutului sa te ghideze in a-ti clarifica ce anume iti doresti sa optimizezi/ sa schimbi, sa ajungi la sursa sentimentului de inadecvare.
La ce altceva sa te mai astepti de la procesul terapeutic:
– Sa te astepti ca implicarea ta, atat in cabinet, in interactiunea directa cu terapeutul, cat si in afara cabinetului, in viata ta concreta, sa fie necesara si, mai mult de atat, cel mai bun predictor al succesului, alaturi de o buna alianta cu psihoterapeutul.
– Sa fie nevoie sa iti depasesti zona de confort sub ghidarea terapeutului, ceea in mod evident vine initial cu disconfort, insa te va conduce catre un loc mai bun pentru tine in propria viata. Cu alte cuvinte, sa te astepti ca pe parcusul procesului terapeutic sa existe si momente dificile, momente in care vei avea de-a face cu emotii neplacute care pot iesi la suprafata pentru ca ulterior sa te poti elibera de ele sau sa poti invata cum sa le gestionezi mai sanatos in viata ta de zi cu zi.
– Sa te astepti ca schimbarile pe care le doresti sa necesite un oarecare timp si sa iti accepti cu blandete ritmul personal.
Si mai presus de toate, nu uita ca frica privita in fata se transforma in curaj!
Psiholog-psihoterapeut Lorena Sofia Mardale
lumea sofiei 
costurile emotionale sunt exact enegia necesara luarii de atitudine. omul nu-i o fiinta gingasa cu el insusi 100% si poate ca e un lucru bun. in plus, majoritatea adultilor din .ro 2015 nu sunt invatati sa fie astfel, ba dimpotriva. asa ca trebuie impins resortul (din tine) pana cand aduni momentum si te propulseaza in directia buna-pentru-tine. multi conchetam semi-constient cu diversi demoni, ne trebuie si momentum pentru a le da cu flit.
evident, randurile de mai sus generalizeaza doar o parte din cazuri. 🙂