Tags

, ,

Photo by cottonbro on Pexels.com

Vorbim din ce în ce mai mult despre limite și acesta este un lucru bun. O cultură a abuzului, așa cum a fost în istoria noastră recentă, lasă moșteniri profunde exact la acest capitol. Însă este un subiect care este încă adesea învăluit de confuzie și care ne pune probleme.

Nu ne este ușor să ne dăm seama care ne sunt limitele sănătoase, pentru că mulți dintre noi avem în povestea noastră de viață experiențe în care limitele noastre, de la cele emoționale la cele fizice, ne-au fost încălcate, ne-au lipsit modele de adulți echilibrați care să aibă ei înșiși limite sănătoase și care să ne poată pune și nouă limitele de care aveam nevoie pentru a ne dezvolta armonios. De aceea, mulți dintre noi învățăm ABC-ul acesta abia la vârstă adultă și nu neapărat într-un mod lin și confortabil, ci dimpotrivă, abia atunci când simțim consecințele negative ale lipsei limitelor sănătoase din viața noastră. 

A avea limite sănătoase înseamnă că sunt conștient unde începe și unde se sfârșește persoana mea și unde începe persoana celuilalt și că-mi asum totodată responsabilitatea pentru acțiunile, echilibrul și starea mea de bine.

Cum se vede acest lucru mai concret în viața noastră?

  • Ne putem identifica corect nevoile profunde, le considerăm legitime și ne asumăm responsabilitatea pentru ele

Aud adesea în cabinet „nu am dreptul să simt/ să vreau/ să cer X lucru”; de câte ori, însă, aceste afirmații sunt însoțite subtil, inconștient, de așteptări nerealiste de la ceilalți, care pun multă presiune pe relații și creează o dinamică nesănătoasă.

Cultura sacrificiului, susținută de imaginile mamelor și ale bunicilor noastre, idealizarea unor modele de auto-sacrificiu, cât și anumite filosofii sau precepte spirituale, sunt înțelese adesea ca invitații la compromisuri nesănătoase și ne alimentează sentimentul de vinovăție. „Întoarce și celălalt obraz!” este o filosofie care pe majoritatea dintre noi, cu limite foarte omenești, ne umple de fapt de resentimente și frustrări. 

Cartea Când să spui DA și cum să spui NU, pentru a prelua controlul asupra vieții tale abordează limitele și dintr-o perspectivă religioasă (creștină), aducând prin exemple concrete clarificări despre ce înseamnă a fi totodată un om bun, dar și cu adevărat iubitor și altruist și subliniază că acest lucru nu este posibil în absența limitelor sănătoase.

  • Avem capacitatea de a spune NU atunci când nevoile, valorile și interesele noastre sunt incongruente cu cerințele sau așteptările celorlalți sau a spune STOP atunci când alții ne încalcă granițele.

Cu alte cuvinte, nu acționăm din teama de respingere sau din dorința de validare cu orice cost, înțelegem că alegerile noastre pot supăra, dar că acesta nu este un motiv suficient pentru a alege diferit și că modul în care ceilalți răspund limitelor noastre ține în primul rând de ei și de sistemul lor de valori și experiențe de viață. 

Gabor Mate vorbește despre alegerea pe care o avem de făcut adesea între atașament și autenticitate – despre cum, copii fiind, suntem constrânși biologic să alegem atașamentul, relația cu părintele și nevoile lui, în detrimentul autenticității, a nevoilor noastre profunde, atunci când acestea sunt opuse, pentru simplul fapt că această alegere ne crește șansele de supraviețuire. Din păcate, funcționăm adesea într-o logică similară și ca adulți, uitând că în prezent nicio ruptură relațională nu ne pune în pericol fizic de moarte, așa cum ar fi fost cazul pierderii atașamentului cu părintele. 

Totodată, dacă ne regăsim adesea în situația de a spune DA, atunci când simțim să spunem NU, fie într-o relație personală, de prietenie sau de cuplu, sau profesională, cu siguranță avem ceva de schimbat în funcționarea noastră. Ne putem întreba ce anume stă la baza dificultății noastre de a spune NU – este o credință (consider că nu merit să cer lucruri sau să fac lucruri pentru mine/ că nu sunt suficient de bun și atunci simt să demonstrez și să ofer, să fac mai mult decât este sănătos pentru mine; sau am credința că a fi un om bun este incompatibil cu a pune limite, a refuza), este o teamă (îmi este teamă ca voi fi respins, judecat, exclus dacă refuz) sau este pur și simplu faptul că sunt încă deconectat de nevoile mele sau nu-mi dau pe de-a întregul seama de impactul sau dezechilibrul pe care această funcționare o produce în viața și în relațiile mele – în acest caz ar putea fi de ajutor să mă uit cu mai multă onestitate la nevoile mele; dacă suntem deconectați de ele, nu înseamnă ca ele nu există sau că frustrarea lor nu produce consecințe.

  • Punem limite în relații fără să simțim vină sau sentimentul de vină are o intensitate gestionabilă.

„Ori de cate ori aveți de făcut o alegere între vină și resentimente, alegeți vina. Nu a murit nimeni de vină, dar oamenii mor din cauza resentimentelor, resentimentele ne îmbolnăvesc. A avea resentimente este ca și cum am înghiți otravă noi înșine, așteptând ca celălalt să moară” – o perspectivă a lui Gabor Mate privind impactul pe care stresul și dezechilibrele relaționale le au inclusiv asupra sănătății noastre fizice.  

  • Avem relații echilibrate cu oamenii apropiați, există sprijin reciproc, simțim că este loc atât pentru nevoile noastre cat și ale celuilalt. Ne tratăm ca adulți egali, nimeni nu salvează pe nimeni și nu așteaptă acest lucru de la celălalt.

Atunci când avem dificultăți în a ne asuma responsabilitatea pentru propria „curte”, ajungem să petrecem mult timp în curtea celuilalt. Acest lucru poate însemna că facem pentru celălalt ceva ce ar trebui să facă el însuși, că avem așteptări ca celălalt să se comporte sau să fie într-un anumit fel, altfel decât cum este el de fapt, sau punem în scenă zicala „Drumul spre iad este pavat cu bune intenții” – chiar dacă în spatele acțiunilor noastre poate exista o intenție pozitivă, este posibil ca nevoia celuilalt să fie diferită și să fim percepuți ca fiind mai degrabă abuzivi decât de ajutor, atunci când ajutorul nostru nu este solicitat. 

De ce responsabilitatea pentru propria persoana stă la baza limitelor sănătoase în relații? Pentru că respectarea granițelor personale nu depinde de celălalt, ci de noi înșine. Este responsabilitatea noastră să ne comunicăm cu claritate granițele și să rămânem fermi în a ne asigura că ele sunt respectate. A ne baza, sau a aștepta ca ceilalți să nu le încalce ține de o lipsă de asumare și maturitate personală. „Dacă ar ține la mine, nu ar face asta/ nu mi-ar cere asta”. „Știe cât de mult îmi displace când… O face doar ca să mă rănească”. Chiar și atunci când le încalcă, cu sau fără intenție, ceilalți o fac din motive ce țin exclusiv de ei și de propria funcționare, de ce pot și știu ei în acel moment

A lăsa responsabilitatea pentru noi la alții ne golește de puterea personală, pentru că acolo unde plasezi problema, plasezi automat și soluția – dacă vom considera că problema este la ceilalți, atunci vom avea sentimentul că ceea ce ni se întâmplă nu depinde de noi, iar acest lucru se traduce în neputință și resentimente.

Mai mult, a putea porni de la premisa intenției pozitive a celuilalt, chiar și atunci când comportamentele lui ne rănesc, capacitatea de a nu lua personal și a înțelege că reacția celuilalt nu este despre noi, această schimbare de perspectivă ne poate aduce schimbări majore în calitatea vieții și ne poate susține în a pune limite sănătoase cu mai multă ușurință.

Cum putem pune limite sănătoase în relații? 

Conceptul de limite este legat în mod indisolubil de identitatea noastră sau, mai exact, de claritatea noastră în legătură cu propria identitate și de stima noastră de sine. Avem nevoie să știm cine suntem, să avem claritate asupra propriilor valori, nevoi, interese, abilități, dar și zonele în care avem abilități sau resurse limitate.

Avem nevoie să avem o imagine pozitivă despre noi pentru a putea să ne respectăm și să ne protejăm sănătos în relații. Nimeni nu ne va trata mai bine decât considerăm noi înșine că merităm să fim tratați. Cu alte cuvinte, dacă avem provocări în felul în care simțim că se comportă alții cu noi, sunt încă aspecte ale noastre insuficient conștientizate și integrate, pe care le respingem sau le judecăm.

Nathaniel Branden vorbește despre stima de sine ca o practică constantă a câtorva lucruri – prezență, acceptare de sine, responsabilitate, auto-afirmare, orientare către scop și integritate personală.

Atunci când bifăm măcar parțial aceste lucruri, limitele pe care avem nevoie să le punem ne devin clare și putem depune eforturi pentru a le seta. Cu alte cuvinte, nu există un rețetar, formule magice care să ne ferească de disconfort și de efort și, totodată, este dificil ca orice sfaturi despre cum să punem limite, oricât de înțelepte, în absența clarității noastre despre propria identitate, nevoi și resurse personale, să ne aducă rezultatele dorite.

În încheiere, când nu putem spune NU, atunci DA-ul nostru nu este de fapt un DA. Ci un amestec de teama, frustrare, iluzii și resentimente care nu poate fi susținut pe termen lung, o bombă cu ceas care va produce rupturi dureroase pentru noi și cei dragi nouă. De aceea, a ne respecta limitele nu este un act de egoism, ci mai degrabă unul de responsabilitate, atât pentru noi, cât și pentru ceilalți.

Articol scris pentru Thrive Global Romania.