Ce-a fost a trecut. Urmarile sunt in noi, bineinteles; si sunt imposibil de sters cu vreun burete, indiferent cata magie ar promite vreo terapie mai ortodoxa sau mai putin ortodoxa.
Tot ce ni s-a intamplat vreodata este tot ceea ce am ajuns in prezent, cu bune si cu rele. Fiecare experinta e un dar (cu sau fara ghilimele) pe care il purtam cu noi oriunde ne ducem si orice facem.
Dar in afara de asta, de evenimente si urmarile lor, mai purtam ceva cu noi, ceva ce ne influenteaza si ne determina actiunile intr-o proportie si mai mare – ceea ce ne spunem noua insine ca suntem ca urmare a tuturor lucrurilor care ni s-au intamplat. Ne construim o imagine despre noi si asta devine cuşca noastra de a fi.
Devenim prizonierii acelei imagini pe care ne-am creat-o despre noi si despre lume si a ramane sub incidenta ei ne consuma resursele si ne limiteaza potentialul. Dintr-o plaja imensa de posibilitati, fiecare ne trezim uneori (unii mai des, altii mai rar) spunandu-ne noua insine „Nu pot sa fac asta”/ „Nu mi se potriveste”/ „Nu as reusi niciodata”. Si mergem prin viata cu NU in brate pentru ca asta credem despre noi. Ca noi NU.
In afara de multi altii care ne-au taiat aripile de-a lungul vietii, pentru ca asta a facut parte din povestea si misiunea lor, indiferent ca ne-au fost parinti, profesori, prieteni sau necunoascuti cu care ne-am intersectat o singura data pentru a impartasi o experienta pe care am trait-o cu un ecou interior negativ, in afara de toti acestia, cei care sunt in primul rand responsabili de “aripile” noastre si care le taie cel mai adesea…suntem noi.
Noi in fiecare zi in care ne repetam in minte o situatie negativa prin care am trecut dar care nu se mai intampla acum!
Noi in fiecare situatie noua in care ne spunem ca am mai trait asta si tot prost va iesi, fara sa acordam o sansa prezentului sa fie diferit si bun cu noi!
Noi in fiecare moment in care taiem aripile altcuiva pentru ca asa am patit-o si altfel nu stim!
Noi cand renuntam la un vis de teama de esec sau de critica!
NOI.
Asa ca va invit sa va treziti dimineata si sa va propuneti sa faceti cunostinta cu voi ca si cum ati fi un necunoscut. Curiosi sa il descoperiti in acea zi, curiosi de cum va reactiona in fiecare situatie, la fiecare persoana; ca si cum ati fi un copil proaspat. Cu aripile intregi. Aripile oamenilor cresc inapoi daca inceteaza sa si le mai taie sau sa ii lase pe cei din jur sa le faca asta. Diferenta o face fiecare gand si fiecare alegere constienta din prezent.
Sa alegem sa ne ingrijim de noi si de „aripile” noastre si sa scriem o poveste noua despre noi in fiecare zi.
Fiti buni cu voi!
Bunaseara… mine. ” Te astept ca si cand…” Imi place cum ti-ai lasat suvita aia….’o, da? Nu stiam sigur daca sa o tai sau ba, ma bucur ca iti place’ etc etc etc. FOARTE FRUMOS AI SPUP, LORENA! SI CAT DE ADEVARAT!
Buna, Sofia. Am o intrebare legata de post-ul tau. Tu spui asa: “Dar in afara de asta …, mai purtam ceva cu noi: ceea ce ne spunem noua insine ca suntem ca urmare a tuturor lucrurilor care ni s-au intamplat. Ne construim o imagine despre noi si asta devine cuşca noastra de a fi.” . Dar nu e normal sa tragi concluzii despre tine ca urmare a experientelor prin care treci? Adica.. ok.. poate eu m-am uitat odata la salsa si in momentul ala mi-am dorit sa devin un mare dansator, dupa care m-am dus la cursul respectiv, am stat o perioada mai lunga si mai scurta, si am tras concluzia ca nu sunt un dansator bun, sau ca oricum efortul pe care l-as depune ca sa devin este mult prea mare fata de rezultate, adica cu alte cuvinte nu sunt si nu voi fi un dansator bun de salsa. Asta inseamna intr-adevar ca mi-am taiat un pic aripile (chestiie la care au contribuit si altii, nu numai eu), dar nu vad nimic rau in asta, doar m-am cunoscut mai bine. De ce ar fi asta “cusca mea de a fi” ? Sincer nu mi se pare nimic gresit in a te cunoaste pe tine si de a construi o imagine despre tine. Suna trist intr-adevar ca “ne-am taiat aripile” dar pana la urma eu zic ca oamenii trebuie sa se cunoasca si sa se accepte cu bune si rele.
Mai jos ai scris ce ar fi bine ca in fiecare dimineata se ne trezim ca si cand am fi “un necunoscut”. Eu nu inteleg in articolul tau cum de nu iei in calcul si faptul ca oamenii mai au si limite, si dupa ce au tras o concluzie nu e cazul sa o ia de la capat. Poate ca lucrezi intr-o firma in care pur si simplu oamenii sunt prea buni pt tine, ai stat 6 luni, ai vazut ca nu merge, ca stressul este prea mare, eu zic a e suficient, nu e nici o problema sa te muti de acolo, chiar daca ti-ai fi dorit sa-ti asociezi numele cu firma respectita. Crezi ca ar fi o idee buna sa se scoale nou nout intr-o dimineata si sa o ia de la capat? oare eu ar trebui sa uit tot si sa ma apuc de la inceput de salsa?
PS: eu am inteles ce ai vrut sa zici in articol, faptul ca oamenii se apuca de ceva, vine un coleg si rade un pic de el, si gata asta abandoneaza lupta din cauza momentului neplacut, chestie pe care subconstientul o va retine ca pe o infrangere si-i va taia intr-adevar “aripile” de fiecare data cand o sa mai vrea sa se apuce de ceva in viata asta. Dar, mi-a placut sa te critic un pic 🙂
De acord ca e sanatos sa ne acceptam si cu bune si cu rele, nu se contrazic perspectivele noastre. Nu avem cum sa excelam in toate domeniile si nu ar fi deloc adaptativ (ci doar o pierdere de resurse) sa ignoram toate indiciile obiective si sa ne obstinam in a merge pana in panzele albe doar de dragul de a ‘nu ne lasa aripile taiate’ 😀
Ma bucur ca ai inteles ca era de fapt o pledoarie pentru a nu deveni prizonierii perceptiilor limitative pe care le construim despre noi insine pornind de la perceptiile celorlalti sau de la anumite experiente negative 🙂
Ca sa ma folosesc de experienta ta cu salsa, nicio aripa nu a avut de suferit acolo, ti-ai dorit sa experimentezi, ai mers (poate in ciuda unor mici ironii pe care le-ai primit din stanga si din dreapta :D), ai verificat aptitudinile pe care le ai pentru asta si la un moment dat ai decis ca iti solicita prea multe resurse si iti aduce prea putina satisfactie. Daca in schimb ai fi iesit din experienta spunandu-ti cat de nepriceput esti, sau cu decizia ca nu vei mai lua in viata ta lectii de dans, de orice fel ar fi ele pentru ca oricum nu te pricepi, well…asta ar fi iesit cu miros de pene arse :))
Si ca sa iti raspund si la intrebarea daca sa te intorci sau nu la salsa, te incurajez sa mai experimentezi si alte dansuri 😀
Iti multumesc pentru exercitiul de maieutica 😉