Ce-a fost a trecut. Urmarile sunt in noi, bineinteles; si sunt imposibil de sters cu vreun burete, indiferent cata magie ar promite vreo terapie mai ortodoxa sau mai putin ortodoxa.

Tot ce ni s-a intamplat vreodata este tot ceea ce am ajuns in prezent, cu bune si cu rele. Fiecare experinta e un dar (cu sau fara ghilimele) pe care il purtam cu noi oriunde ne ducem si orice facem.

Dar in afara de asta, de evenimente si urmarile lor, mai purtam ceva cu noi, ceva ce ne influenteaza si ne determina actiunile intr-o proportie si mai mare – ceea ce ne spunem noua insine ca suntem ca urmare a tuturor lucrurilor care ni s-au intamplat. Ne construim o imagine despre noi si asta devine cuşca noastra de a fi.

Devenim prizonierii acelei imagini pe care ne-am creat-o despre noi si despre lume si a ramane sub incidenta ei ne consuma resursele si ne limiteaza potentialul. Dintr-o plaja imensa de posibilitati, fiecare ne trezim uneori (unii mai des, altii mai rar) spunandu-ne noua insine „Nu pot sa fac asta”/ „Nu mi se potriveste”/ „Nu as reusi niciodata”. Si mergem prin viata cu NU in brate pentru ca asta credem despre noi. Ca noi NU.

In afara de multi altii care ne-au taiat aripile de-a lungul vietii, pentru ca asta a facut parte din povestea si misiunea lor, indiferent ca ne-au fost parinti, profesori, prieteni sau necunoascuti cu care ne-am intersectat o singura data pentru a impartasi o experienta pe care am trait-o cu un ecou interior negativ, in afara de toti acestia, cei care sunt in primul rand responsabili de “aripile” noastre si care le taie cel mai adesea…suntem noi.

Noi in fiecare zi in care ne repetam in minte o situatie negativa prin care am trecut dar care nu se mai intampla acum!

Noi in fiecare situatie noua in care ne spunem ca am mai trait asta si tot prost va iesi, fara sa acordam o sansa prezentului sa fie diferit si bun cu noi!

Noi in fiecare moment in care taiem aripile altcuiva pentru ca asa am patit-o si altfel nu stim!

Noi cand renuntam la un vis de teama de esec sau de critica!

NOI.

Asa ca va invit sa va treziti dimineata si sa va propuneti sa faceti cunostinta cu voi ca si cum ati fi un necunoscut. Curiosi sa il descoperiti in acea zi, curiosi de cum va reactiona in fiecare situatie, la fiecare persoana; ca si cum ati fi un copil proaspat. Cu aripile intregi. Aripile oamenilor cresc inapoi daca inceteaza sa si le mai taie sau sa ii lase pe cei din jur sa le faca asta. Diferenta o face fiecare gand si fiecare alegere constienta din prezent.

Sa alegem sa ne ingrijim de noi si de „aripile” noastre si sa scriem o poveste noua despre noi in fiecare zi.

Fiti buni cu voi!