Jumatate de adevar

theguardian.com

theguardian.com

Profetul Mahomed si unul dintre insotitorii sai venisera intr-un oras sa predice. Un adept al invataturilor sale ajunse la el si ii spuse: “Stapane, nu e decat prostie in acest oras. Locuitorii sunt atat de incapatanati! Nimeni nu vrea sa invete nimic. Nu vei preface niciuna din aceste inimi impietrite”. Profetul raspunse binevoitor: “Ai dreptate”.

Curand dupa aceea un alt membru al comunitatii se apropie de profet. Stralucind de bucurie, ii zise: “Stapane, te afli intr-un oras norocos. Oamenii tanjesc dupa adevarata invatatura si isi deschid inimile cuvantului tau”. Mahomed zambi cu bunatate si spuse iarasi: “Ai dreptate”. Continue reading

Advertisements

Workshop de constelatii familiale – 14 iunie

Tags

,

Cat de des iti pui problema propriei fericiri?

Multi dintre noi sunt multumiti daca reusesc doar sa termine ziua cu bine, daca se achita de obligatiile profesionale, familiale, sociale in mod onorabil.

Ne lasam adesea absorbiti de multitudinea de evenimente de zi de zi iar la sfarsitul zilei sufletul ne este istovit si secatuit. Asa ca il trimitem la somn, in loc sa ii vorbim, sa il hranim si ii mai si punem in vedere ca a doua zi avem nevoie de el sa fie “la patru ace”. Continue reading

Cincizeci de ani de politete sau despre iluzia sacrificiului de sine in cuplu

Image

Un cuplu in varsta si-a sarbatorit nunta de aur, dupa ani lungi de casnicie. In timp ce luau micul dejun impreuna, femeia se gandi: “De cincizeci de ani, intotdeauna am avut grija de sotul meu si i-am dat partea crocanta din chifla de la micul dejun. Astazi, in sfarsit, vreau sa ma bucur de aceasta delicatesa eu insami”.

A intins unt peste jumatatea crocanta de sus si i-a dat sotului celalalta jumatate. In ciuda asteptarilor ei, el a fost foarte multumit, i-a sarutat mana si i-a spus:

– Draga mea, tocmai mi-ai daruit cea mai frumoasa bucurie a zilei. De peste 50 de ani n-am mai mancat partea de jos a chiflei, care imi place cel mai mult! Intotdeauna m-am gandit ca tu ar trebui sa o mananci, fiindca-ti place atat de mult.

Continue reading

Grup de suport pentru familii monoparentale

ImageAm inceput un proiect de suflet cu un om drag, Raluca.

A venit momentul sa facem urmatorul pas in cadrul acestui proiect, mai exact sa punem bazele unui grup de suport.

Pentru inceput lansam invitatia de a ne cunoaste.

Sa punem intrebari, sa gasim raspunsuri, sa impartasim experiente,  cautari si solutii. Continue reading

Iubesti cu adevarat?

ImageStii ca da pentru ca iti pasa de ce simte sau ce i se intampla. Sau pentru ca este prima persoana la care te gandesti cand te trezesti si ultima la care te gandesti inainte sa adormi. Pentru ca o/ il intelegi si te intelege. Sau, pentru cei mai pragmatici, pentru ca iti face placere prezenta ei/ lui. Pentru ca te aduce cu picioarele pe pamant sau pentru ca uneori ce simti pentru ea/ el te face sa simti ca plutesti. Pentru ca atunci cand iti apare in gand iti bate inima mai tare sau ti se trezeste un zambet pe fata. Pentru ca simti ca apartii; nu cuiva, ci ca pur si simplu nu plutesti in deriva pentru ca esti conectat cu cineva oriunde te-ai afla.

“Dragostea imatura spune: Te iubesc pentru ca am nevoie de tine.                                                                                   Dragostea matura spune: Am nevoie de tine pentru ca te iubesc” ~Eric Fromm Continue reading

Oda pentru parinti

child-parents_2101408bUn post mai personal de data asta. Pentru ca am atat de mult de multumit si de exprimat recunostinta incat imi vine sa fac asta trambitand sa afle lumea intreaga.

Pentru ca sunt intr-un punct in care imi numar binecuvantarile. Pentru ca multumesc pentru tot ce am primit cu bune si cu grele, toate m-au adus aici.

Ma intreba cineva de curand daca am parinti. Primul gand mi-a fost ca fiecare are parinti, indiferent daca i-a cunoscut, daca i-a iubit, daca mai sunt sau nu in viata. Parintii sunt. Si sunt pentru totdeauna. Continue reading

Viata ca o sticla de ketchup

Alternate-Perspectives-ESB-Slavin-640x457‚You stupid man’. Un film simpatic cu multe metafore simple, frumoase si pline de sens vazut acum multi ani, o idee de acolo pe care mi-am amintit-o de curand si care poarta multa relevanta pentru ce traiesc in aceasta perioada, eu si multi din oamenii din jurul meu.

Nadine, personajul interpretat de Mila Jovovich, ii tine lui Owen  (the stupid man 🙂 ) un discurs filosofic pornind de la o sticla de ketchup. Pune sticla pe masa si il invita pe Owen sa se plimbe in jurul mesei si sa priveasca sticla de ketchup. Din fiecare unghi priveste, vede parti diferite ale sticlei, ingredientele intr-o parte, sigla in alta. Continue reading

„Este prea tarziu acum sa ai o copilarie fericita”

Tags

Sursa: tymooreart.com

Sursa: tymooreart.com

Am participat weekendul acesta la conferinta “Trauma si vindecare” organizata de Institutul pentru Studiul si Tratamentul Traumei. O experienta faina, cu multe informatii castigate si emotii traite.

Ceea ce mi-a ramas insa cel mai pregnant in minte este ceva ce Vivian Broughton (gestalt trauma constellations psychotherapist) a zis in workshopul ei despre traumele simbiotice – traumele timpurii ale copilului in relatie cu o mama traumatizata la randul ei, din ale carei traume copilul preia inconstient si traieste mai departe in propria viata. Vorbea despre ce posibilitati are un astfel de copil odata ajuns adult; un adult ce inca poarta rani pe care nu le poate inchide pentru ca nu ii apartin, dar care poate ramane in scenariul inconstient de a incerca sa isi „vindece” mama pana la sfarsitul vietii. A spus foarte frumos asa:

It is too late now to have a happy childhood”/ „Este prea tarziu acum sa ai o copilarie fericita.

Continue reading

Iluzia inocentei

Pentru ca suntem programati sa cautam sa ne mentinem o parere buna despre noi devil illusionin tot ceea ce facem si spunem („buna” fiind ceva foarte relativ, ce tine de setul fiecaruia de valori si experiente), avem tendinta normala de a vedea actiunile noastre ca fiind „corecte” iar ale celorlalti ca nedreptatindu-ne. Cat ai pocni din degete, noi suntem „victima”, iar celalalt este „agresorul”.

Cand intram in acest rationament manati de propria iluzie a inocentei, ceea ce facem de fapt este sa renuntam de buna voie la puterea noastra si la responsabilitatea pentru propria stare de bine si, de ce nu, pentru propria viata. Ne duce intr-o sfera in care noi suntem neputinciosi, doar celalalt poate sa inceteze sa ne mai „agreseze”. Este un mecanism care se „batatoreste” la fel ca o carare pe care mergem tot timpul. Este usor sa ramanem captivi in el pentru toata viata. Continue reading

In relatiile de cuplu nu exista vinovati

Vine natural intrebarea ‘Cum adica nu exista vinovati!?’. Adica daca unul dintre parteneri inseala, sau raneste sau nu isi asuma rolul, nu poarta vina pentru asta? 

Poarta cu adevarat responsabilitatea pentru asta. Si pentru procesul personal mai profund care sta la baza unui astfel de comportament. De cele mai multe ori acest proces este nu doar profund, ci si inconstient.

Aducem in relatia noastra de cuplu multe din dinamicile disfunctionale dintre parintii nostri, si uneori unele si mai vechi – apartinand bunicilor sau strabunicilor.

Asta face ca relatia de cuplu sa nu mai fie, la un anumit nivel, una dintre 2 parteneri, ci o relatie dintre doua sisteme de familie. Continue reading

Intr-un univers paralel

Parallel_Universe_Desktop_by_VisionGfx

Fiecare dintre noi are cu siguranta o tolba cu „trecut” dupa care tanjeste. Un om pe care l-am iubit dar nu mai este (prezent), o relatie care a fost, un moment in care am avut succes, am „stralucit”, un loc minunat in care am petrecut clipe magice.

Si toate astea ne vin tot timpul in minte atunci cand nu vrem sa fim in locul/ momentul in care suntem acum.

Daca poti face ceva, daca te poti duce acolo din nou (desi stim si viata ne tot invata ca ceva ce a intrat odata in tolba cu eticheta „trecut”, acolo va ramane, iar daca incercam sa resuscitam, reusim in fapt doar sa strivim o comoara pe care o aveam din dorinta de a o avea din nou), dar daca poti, fa-o.

Iar daca nu, iti propun un exercitiu: imagineaza-ti ca o parte din tine a ramas acolo, cu acea persoana/ in acel loc/ in acea experienta. Ca exista un univers paralel in care esti inca acolo si bucuria continua pe ‚repeat’.

Dar viata este dinamica, evolutia presupune sa continuam sa ‘ne miscam’. De-aia ramane doar cate o particica din noi, pentru ca restul sa plece in cautare de alte si alte momente si locuri si oameni frumosi.

Asa ca, data viitoare cand plangi dupa ceva, aminteste-ti ca poate o particica din tine este inca acolo si va ramane pentru totdeauna sa se bucure. Si cu ce ti-a ramas (din fericire suntem alcatuiti din asa multe particele, incat nu riscam sa ne trezim schiopatand…), ai grija sa te plantezi in cat mai multe locuri si clipe cu fericire.

Si nici nu e chiar atat de imposibil ca lucrurile sa stea asa, nu crezi?

Povestea noastra despre noi insine

15324669-the-beautiful-butterfly-with-wingsCe-a fost a trecut. Urmarile sunt in noi, bineinteles; si sunt imposibil de sters cu vreun burete, indiferent cata magie ar promite vreo terapie mai ortodoxa sau mai putin ortodoxa.

Tot ce ni s-a intamplat vreodata este tot ceea ce am ajuns in prezent, cu bune si cu rele. Fiecare experinta e un dar (cu sau fara ghilimele) pe care il purtam cu noi oriunde ne ducem si orice facem.

Dar in afara de asta, de evenimente si urmarile lor, mai purtam ceva cu noi, ceva ce ne influenteaza si ne determina actiunile intr-o proportie si mai mare Continue reading

Just keep swimming

Cum ar fi daca de fiecare data cand privim la ceva ce nu ne place am pierde pentru totdeauna capacitatea de a mai privi la acel lucru? Sau daca auzim ceva ce nu ne place, sa nu il mai auzim niciodata? Sau daca gustam ceva neplacut, sa ne pierdem sensibilitatea de a-l mai simti vreodata?

Imaginile sunt compuse din imagini mai mici, si sunetele din sunete mai mici. Unele se includ in altele, se combina pana nu iti mai dai seama daca le-ai mai vazut, auzit, gustat.

Daca renuntam la fragmente de imagini, de sunete, de gusturi ne-placute candva, s-ar putea sa ajungem sa nu mai vedem/ auzim/ gustam nimic la un moment dat. Pentru ca viata e compusa din fragmente mici mici care se combina si se repeta in retete diferite.

La fel e si cu suferintele si durerile si teama de a le retrai. Continue reading