Pandemia ne-a arătat, ca o hârtie de turnesol, unde suntem în relația cu noi înșine.

---

A fost un an tare greu, care ne-a schimbat pe toți într-un fel sau altul: atât schimbări benefice, cât și unele dureroase, care ne vor solicita în continuare reziliența și resursele pentru a le integra.

Una dintre lecțiile pe care pandemia s-a încăpățânat cel mai tare să ne învețe a fost să avem grijă de noi. Am văzut acest lucru în trăirile cu care oamenii cu care lucrez au venit în spațiul terapeutic, am văzut oamenii apropiați mie având dificultăți în a avea grijă de ei în această perioadă, m-am văzut pe mine și mulți colegi din profesiile implicate în a avea grijă de alții ajungând, măcar din când în când, la granița cu burnout-ul.

De ce ne-a provocat atât de tare anul acesta în ceea ce privește modul în care avem grijă de noi și, mai ales, de ce a avea grijă de noi a devenit brusc mult mai dificil?

Izolarea și restrângerea spațiului nostru de acțiune și interacțiune ne-a forțat să ne întâlnim și să petrecem mai mult timp cu o persoană pe care reușeam înainte, prin multe acțiuni, gânduri și emoții direcționate în afara noastră, să o evităm – noi înșine. Fără o mulțime de lucruri care să ne distragă de la noi, am fost brusc forțați să ne conectăm la multe trăiri, nevoi și dificultăți, pe care le acopeream cu mai multă ușurință. Deși nu este nimic nou în aceste trăiri, dimpotrivă – multe dintre ele sunt dureri vechi de care am fugit ca de propria umbră – a ne întâlni față în față cu ele a reactivat adesea în interiorul nostru sentimente puternice de copleșire, neputință, furie.

Continue reading →