child-parents_2101408bUn post mai personal de data asta. Pentru ca am atat de mult de multumit si de exprimat recunostinta incat imi vine sa fac asta trambitand sa afle lumea intreaga.

Pentru ca sunt intr-un punct in care imi numar binecuvantarile. Pentru ca multumesc pentru tot ce am primit cu bune si cu grele, toate m-au adus aici.

Ma intreba cineva de curand daca am parinti. Primul gand mi-a fost ca fiecare are parinti, indiferent daca i-a cunoscut, daca i-a iubit, daca mai sunt sau nu in viata. Parintii sunt. Si sunt pentru totdeauna.

Felul in care ne raportam la ei in sufletul nostru, acceptarea pe care o simtim sau nu in legatura cu tot ceea ce sunt, cu destinul lor si al nostru, toate astea sunt ceva ce se manifesta in concretul vietii de zi de zi.

Parintii mei, pentru ca despre si pentru ei scriu azi, sunt perfecti. Mi-a luat ceva vreme sa inteleg si apoi inca putina sa si simt asta. Dar e fara echivoc. Felul in care se verifica asta nu imi lasa nicio urma de indoiala. Se intampla astfel: in momentele in care sufletul imi e plin cu bine, cu bucurie, cu liniste, cu satisfactia unei reusite personale sau profesionale, ei imi apar tot timpul in minte. Si atunci simt sa le multumesc. In suflet. In concret le multumesc de mult mai putine ori decat ar trebui. Sper ca totusi ei stiu si simt. Iar daca nu, acum am ocazia sa recuperez putin.

Si le multumesc asa – pentru tot ce au sadit in mine, voit sau ne-voit; pentru ca fiecare bucatica m-a adus in acel moment de bucurie si in lipsa oricareia dintre ele nu as fi atunci/ acolo/ asa.

Le multumesc pentru binele si pentru greul pe care l-am dus impreuna. Nu a fost usor de multe ori, nici pentru ei, nici pentru noi. Cred ca viata nu este prea usoara pentru nimeni; primim unele, ne lipsesc altele, dar suma este tot timpul constanta. Pot acum sa simt recunostinta pentru cele bune si acceptare pentru cele (g)rele. Fiecare cu rostul lor. Ele toate impreuna mi-au aratat calea mea si nu as schimba nimic. Iar asta este perfectiunea pentru mine.

Ei au fost perfecti totdeauna. Doar eu m-am trezit putin mai tarziu. Sunt recunoscatoare ca s-a intamplat.

Asa ca le multumesc pentru tot ceea ce sunt si pentru tot ceea ce nu sunt. Fiecare avem in viata momente in care ne dorim ca parintii nostri sa fie mai intr-un fel sau altul. Ce nu ne dam seama este ca daca ei ar fi fost cu oricat de putin diferiti, noi n-am mai fi fost (noi). Poate parintii mei nu sunt perfecti, dar cu siguranta sunt perfecti pentru mine.

Si le mai multumesc pentru tot sprijinul si pentru toata increderea si iubirea pe care o primesc de la ei.

Si in momentele in care imi este sufletul abatut, nu ma mai gandesc, cum obisnuiam, la ‘cum ar fi fost daca n-ar fi fost’, ‘daca’ si cu ‘parca’. Ci de cele mai multe ori ma gandesc la momentele de bucurie de mai sus. Si imi amintesc ca vin la pachet. Si e bine.

Cu recunostinta pentru ce-am primit bun, cu acceptare pentru greul cu care binele a venit impreuna si a face ce putem mai bun pentru noi si pentru ceilalti cu toate astea, in fiecare clipa. Uneori e mai greu, alteori mai usor, dar e nevoie sa ne reamintim din cand in cand.

Acesta este bilantul meu pe anul trecut. Si cel mai mare dar pentru cel ce incepe.

Va doresc iubire si armonie cu parintii vostri, chiar daca nu e posibil in concret, macar in suflet.

Advertisements