Pentru ca suntem programati sa cautam sa ne mentinem o parere buna despre noi devil illusionin tot ceea ce facem si spunem („buna” fiind ceva foarte relativ, ce tine de setul fiecaruia de valori si experiente), avem tendinta normala de a vedea actiunile noastre ca fiind „corecte” iar ale celorlalti ca nedreptatindu-ne. Cat ai pocni din degete, noi suntem „victima”, iar celalalt este „agresorul”.

Cand intram in acest rationament manati de propria iluzie a inocentei, ceea ce facem de fapt este sa renuntam de buna voie la puterea noastra si la responsabilitatea pentru propria stare de bine si, de ce nu, pentru propria viata. Ne duce intr-o sfera in care noi suntem neputinciosi, doar celalalt poate sa inceteze sa ne mai „agreseze”. Este un mecanism care se „batatoreste” la fel ca o carare pe care mergem tot timpul. Este usor sa ramanem captivi in el pentru toata viata.

Cum am spus, are la baza o reminiscenta a copilului, iluzia ca suntem impecabili, inocenti. Un adult care nu a reusit sa isi constientizeze si sa isi integreze propria agresivitate va gasi tot timpul agresorii in afara lui. Dar mai important decat atat este ca ii va atrage si ii va provoca inconstient pentru a-si mentine iluzia. Efectul? Iluzia va deveni o realitate si cercul se va adanci, mentinand persoana in dinamica aceasta circulara din care isi ia confirmari ce ii valideaza perspectiva despre lumea potrivnica siesi, insa nu ii aduc in niciun caz beneficii. Este cumva ironic daca stam sa ne intrebam cine este cel mai mare agresor aici – din nevoia inconstienta de a-si confirma siesi inocenta, persoana se expune la agresiuni repetate si intra in relatii in care se regaseste acelasi pattern.

Daca vom putea sa stam fata in fata cu propria agresivitate, cu agresivitatea sistemului familial din care venim, sa ii recunoastem existenta si locul, avem o sansa sa nu o mai proiectam si generam in ceilalti si in situatiile de viata in care intram mai mult sau mai putin constient. Pentru ca nu de putine ori, agresivitatea pe care o simtim sau o ascundem inconstient are radacini adanci ce se alimenteaza in solul predecesorilor nostri.

Intr-o ordine mai inalta, notiunile de victima si agresor devin de fapt foarte relative. Daca privim catre relatii in care regasim acesta dinamica, putem observa cu usurinta ca rolurile se inverseaza constant si ca sunt de fapt doua povesti ce se traiesc una prin cealalta.

Iluzia inocentei unui adult este exact asta, o iluzie. Sa ne uitam la partea noastra de agresivitate si sa ne asumam responsabilitatea pentru ea astfel incat sa ne traim povestea constient si nu sa fim traiti de propria poveste.

Advertisements